CSM Lugoj, reprezentanta România în cupele europene la volei, s-a ales cu 35.000 de euro în buget după ce o jucătoare a lăsat echipa cu ochii în soare

Redactor:
Anda Deliu
CSM Lugoj, reprezentanta România în cupele europene la volei, s-a ales cu 35.000 de euro în buget după ce o jucătoare a lăsat echipa cu ochii în soare
  • Publicat:

Dacă în cazul fotbalului, un jucător care nu își onorează un contract riscă suspendări drastice, în volei, situația e puțin diferită.

Echipa feminină de volei CSM Lugoj, care va reprezenta România și în acest an în Challenge Cup, s-a ales cu 35.000 de euro de la voleibalista Sara Lozo, care, deși a semnat cu clubul din Banat, s-a râzgândit ulterior și nu a mai vrut să se prezinte la echipă.

CSM Lugoj s-a bucurat că a luat o internațională sârboaică

Vara aceasta, CSM Lugoj a decis să schimbe aproape toată echipa, pentru a duce lucrurile la un nivel superior, după ce sezonul trecut a terminat pe locul 5 în campionat și a ajuns până în sferturile Challenge Cup.

În 28 iunie, clubul timișean a anunțat că a semnat cu extrema Sara Lozo, jucătoare de 25 de ani din naționala Serbiei. Jucătoarea a mai evoluat în țara sa natală, dar și în Kazahstan sau Turcia, ultima sa echipă a fost Proton Saratov din Rusia.

Pentru zece luni de contract cu Lugojul, ar fi încasat cel mai mare salariu din echipă. Ei bine, Lozo nu a mai vrut să vină la reunire.

Lozo a primit o ofertă mai mare din Japonia

Atacantul secund, care e deja un star al voleiului mondial și a primit de multe ori premiul de cea mai bună jucătoare pe postul său, cel mai bun serviciu sau cea mai bună preluare, a primit și alte oferte, din Turcia și Japonia.

Ageo Medics, din Țara-Soarelui-Răsare, i-a oferit un salariu mult mai mare, iar jucătoarea, care între timp a schimbat și impresarul, a anunțat din timp că nu revine la CSM Lugoj.

„Ea a anunțat din timp că nu mai dorește să revină. Noi am fi dorit jucătoarea, nu despăgubiri. Teoretic, ea poate fi suspendată de Federația Internațională de Volei, dar, practic, acest lucru nu s-a și întâmplat, pentru că federația favoriează jucătorii. Ar fi însemnat să ne judecăm la TAS, dar asta dura un an și jumătate”, a declarat pentru ProSport președintele echipei de volei, Dan Brudiu.

Sârboaica Sara Lozo a despăgubit clubul din Lugoj

Astfel, s-a ajuns la negocieri avocățești. Jucătoarea a plătit 35.000 către CSM Lugoj, cu care semnase.

„A urmat o procedură printr-o casă de avocatură, de mediere. Ea a jucat la Liga Mondială, a făcut-o bine, și, normal, au venit oferte mai bune. Japonezii i-au oferit 300.000 de dolari pe an, de mai mult de trei ori față de ce îi ofeream noi. Astfel, am ajuns să obținem ca daune morale 35.000 de euro, bani care vor intra în bugetul clubului. Noi nu am cheltuit deloc cu jucătoarea. Cred că am obținut o sumă bună, mai mare, din experiența mea, decât am fi obținut la TAS”, a mai spus Brudiu.

Au înlocuit-o cu o internațională azeră

Cum Sara Lozo a anunțat din timp că nu mai vine, CSM Lugoj a reușit să antameze o altă extremă valoroasă. Este vorba de componenta naționalei Azerbaidjanului, Elisaveta Ruban Samadova (foto text), care are 27 de ani.

Ea a mai jucat la echipe titrate precum Scandici, din Italia, sau Bolu BLD, din Turcia. Deocamdată, ea lipsește de la antrenamentele reluate luni de echipă, deoarece este la lot.

La naționala României sunt de la CSM Lugoj Simina Străchienescu, Daiana Roman și Georgiana Popa.

Din echipa lugojeană mai fac parte Andreea Gemănariu, Adriana Rotaru, Ramona Rus, Silvija Popovic, Tanja Grbic, Aliona Martiniuc, Veronika Bezhandolska, prezente la antrenamente.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×